
- Farma Conect în cifre: +200 de participanți, 33 de vorbitori, 6 experți internaționali, 5 sesiuni, 7 ore de prezentări și discuții, 19 companii partenere.
- Bunele practici europene prezentate la conferință au arătat drumul către o farmacie integrată în mod real în sistemul de sănătate
27.10.2026, București – Conferința internațională „Farma Conect. Farmacia și Farmacistul, parteneri strategici în sănătate”, organizată de AFFR și FPFR în 20 octombrie 2026, sub patronajul Colegiului Farmaciștilor din România, în parteneriat media cu Antena 3 CNN, a generat direcții concrete de acțiune pentru consolidarea rolului farmaciei și farmacistului în prevenție, promovarea sănătății și îngrijirea primară, precum și pentru asigurarea sustenabilității economice a sectorului farmaceutic.
Decidenți, experți, organizații naționale și internaționale, farmaciști, medici și alți profesioniști din sănătate au dezbătut soluții concrete prin care farmacia poate contribui la sănătatea populației, prin servicii de prevenție, vaccinare și sprijin pentru pacienții cu boli cronice.
Concluzia împărtășită de participanți este că, prin proximitate, accesibilitate, resursă umană și infrastructură, farmacia are potențialul de a deveni un pilon esențial al prevenției, contribuind la îmbunătățirea sănătății populației, la reducerea presiunii asupra sistemului de sănătate și la utilizarea mai eficientă a resurselor publice. Declarațiile tuturor vorbitorilor pot fi parcurse aici.
Experiența internațională prezentată la conferință a arătat drumul către o farmacie integrată în mod real în sistemul de sănătate. Portugalia a început reforma în 2007 și are în prezent unele dintre cele mai performante servicii farmaceutice puse în slujba populației, Ungaria permite farmacistului să aibă rol de prescriptor, Franța și Italia oferă numeroase servicii de screening și management al bolilor cronice în farmacie. Lecția comună este că schimbarea cere timp, un cadru legislativ clar și adaptarea treptată a sistemului de sănătate.
Angajamente din partea autorităților
Farma Conect a adus angajamente concrete, nu doar declarații de principiu.
În intervențiile din cadrul conferinței, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și-a asumat susținerea pentru două direcții importante: simplificarea accesului la tratament (cu exemplul pompelor de insulină) și vaccinarea anti-HPV în farmacii.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a vorbit despre prevenție ca o investiție pentru sănătatea populației și a promis un buget predictibil pentru sănătate în 2027.
Totodată, CNAS, prin Președintele interimar Larisa Mezinu-Bălan, și-a exprimat deschiderea de a discuta despre finanțarea serviciilor farmaceutice și accesul farmacistului la dosarul electronic al pacientului, esențial pentru colaborarea medic – farmacist.
Un forum interațional de bune practici
Dimensiunea internațională a fost confirmată de prezența lui Luís Lourenço, Vicepreședinte pentru Practică al Federației Farmaceutice Internaționale (FIP). El a subliniat că profesia farmaceutică traversează un proces accelerat de transformare la nivel global, fiind integrată tot mai mult în asistența medicală primară, în linie cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Farmaciștii și farmaciile comunitare sunt parteneri strategici ai sistemelor de sănătate, cu avantajul accesibilității, resursei umane și infrastructurii, pentru a oferi servicii farmaceutice adaptate nevoilor actuale ale pacienților.
Deși nu există un model unic de servicii farmaceutice, există o direcție comună: extinderea contribuției farmacistului dincolo de eliberarea medicamentelor, prin implicarea în screening, depistare precoce, tratarea afecțiunilor ușoare, managementul bolilor cronice și aderență la tratament, cu scopul de a îmbunătăți accesul pacienților la servicii de sănătate, a spus Luís Lourençou.

Integrarea farmacistului în echipa de îngrijire
Bogdan Chiriac, Președinte AFFR și FPFR, a vorbit despre necesitatea unor intervenții legislative, inclusiv pentru decontarea serviciilor farmaceutice, precum și importanța educației și a pregătirii profesionale continue, în acord cu evoluțiile din practică și cu modelele din alte state europene.
„Finanțarea trebuie să urmeze pacientul și să permită accesul echitabil la servicii de prevenție și monitorizare, indiferent de locul în care acestea sunt furnizate. Accesul farmacistului la dosarul electronic de sănătate al pacientului ar permite servicii de consiliere mai eficiente și mai bine adaptate nevoilor fiecărui pacient.”
Bogdan Chiriac, Președinte AFFR și FPFR
Bogdan Chiriac a făcut apel la consolidarea parteneriatelor dintre organizațiile profesionale, mediul de afaceri, industrie și autoritățile publice, apreciind că există premize pentru demararea rapidă a unor proiecte concrete de lansare a serviciilor farmaceutice.

Presiunea economică asupra farmaciilor
Dezbaterile au evidențiat presiunea economică tot mai mare asupra sectorului. Prețurile medicamentelor nu au fost actualizate de 17 ani, iar marjele la medicamentele inovative sunt de doar 0,5%, ceea ce obligă farmaciile să le elibereze în pierdere.
„Percepția publică potrivit căreia farmaciile traversează o perioadă de prosperitate nu reflectă realitatea economică a sectorului. Prețurile reglementate au rămas, în esență, la nivelurile din 2009, în timp ce costurile de funcționare au crescut de mai multe ori.”
Răzvan Munteanu, Vicepreședinte AFFR și FPFR, membru în Consiliul Director al Confederației Patronale Concordia

Potrivit acestuia, pentru medicamentele cu prețuri de peste 300 de lei, adaosul comercial fix este de 35 de lei, valoare erodată semnificativ de inflație. Costurile salariale reprezintă peste 80% din cheltuielile unei farmacii, iar costurile cu utilitățile au crescut accelerat. În acest context, marja netă de profit a sectorului a scăzut de la 5,5% în urmă cu patru ani la aproximativ 3,1% în prezent. 32% dintre companiile din retailul farmaceutic înregistrează pierderi, iar aproximativ 40% au o profitabilitate sub 1%, multe dintre acestea fiind farmacii din mediul rural.
„Farmaciile eliberează frecvent medicamente pentru care costurile operaționale depășesc veniturile generate, deși aceste produse reprezintă peste 40% din consumul total de medicamente din România”
Răzvan Munteanu, Vicepreședinte AFFR și FPFR, membru în Consiliul Director al Confederației Patronale Concordia
Referindu-se la recomandările formulate în contextul aderării României la standardele OCDE, Răzvan Munteanu a arătat că România alocă doar aproximativ 1% din cheltuielile de sănătate pentru prevenție, față de o medie europeană de aproximativ 3%. Acoperirea vaccinală la populația de peste 60 de ani este de aproximativ 30%, de aproape două ori mai mică decât media europeană.
Fără o nouă politică de preț, rețeaua de farmacii riscă să se vulnerabilizeze și chiar să își închidă operațiunile, mai ales în comunitățile rurale și izolate, cu acces limitat la servicii medicale.
„Dispariția unei farmacii din mediul rural înseamnă, de multe ori, pierderea unuia dintre puținele puncte de acces la servicii de sănătate pentru populația locală. Actualizarea mecanismelor de preț și decontarea la timp a medicamentelor și serviciilor sunt condiții esențiale pentru viitorul farmaciei comunitare”
Bogdan Chiriac, Președinte AFFR și FPFR

Pașii următori
AFFR și FPFR vor continua dialogul cu autoritățile, experții și toate părțile implicate pentru a transforma direcțiile stabilite în propuneri concrete: extinderea și decontarea vaccinării în farmacii, o nouă metodologie de preț, finanțarea serviciilor farmaceutice și integrarea farmacistului în echipa de îngrijire a pacientului.
Farma Conect s-a încheiat cu un angajament comun al autorităților, profesioniștilor și mediului de afaceri de a duce aceste măsuri la implementare.
Organizatorii mulțumesc vorbitorilor, partenerilor instituționali și internaționali, sponsorilor, organizațiilor profesionale și tuturor participanților pentru contribuția la un dialog relevant despre viitorul farmaciei în România.
Pentru vizionarea conferinței, accesați link-ul. Vă punem la dispoziție un newsletter dedicate Farma Conect, cu cele mai importante declarații ale fiecărui vorbitor – link.
Farma Conect în cifre
Conferința a reunit peste 200 de participanți, 33 de vorbitori și 6 experți internaționali.
Evenimentul s-a desfășurat în 5 sesiuni de prezentări și discuții, pe parcursul a 7 ore, cu sprijinul a 19 companii partenere.
AFFR și FPFR mulțumesc companiilor care au susținut Farma Conect și dialogul profesionist despre viitorul farmaciei comunitare:
Parteneri Platinum – MagnaPharm; Lara Farm; Cencora / Alliance Healthcare România
Parteneri Gold – Haleon; type:nature
Parteneri Silver – Terapia – SUN PHARMA; STADA România; Farmaciile Pharmaplus; Origin Pharma Distribution
Parteneri Bronze – Napofarm; Farmacia Convalaria; Pro Sana; Remedium Farm; Oportun Natura
Parteneri Co-organizatori – Farmaciile Miruna; Lara Farm; Farmaciile Minifarm; Farmaciile Myosotis; Professional Farmaline.
Descoperiți declarațiile tuturor vorbitorilor si înregistrarea conferinței, pe link.
Despre AFFR / FPFR
Înființată în februarie 2023, Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) este membru al Federației Farmaceutice Internaționale (FIP), cu misiunea asumată de a susține activ profesia de farmacist și de a lucra în beneficiul pacienților, prin dezvoltarea de servicii farmaceutice adaptate nevoilor lor.
Constituită în iulie 2025, Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR) este vocea antreprenoriatului românesc din farmacie, membră a Confederației Patronale Concordia și parte activă în dialogul social cu factorii de decizie.
Împreună, cele două entități reprezintă 66 de societăți farmaceutice, care operează peste 1.150 de farmacii la nivel național, dintre care 33% se află în mediul rural. Acestea cumulează o cifră de afaceri de circa 1,3 miliarde de euro și un număr total de 6.500 de angajați, dintre care peste 80% sunt farmaciști și asistenți de farmacie.
www.asociatiafarmaciilor.ro / www.federatiafarmaciilor.ro

